POVESTEA NOASTRA

Întreprinderea SC AGAPE BDGAL SRL își propune să realizeze un atelier de confecționat covoare şi împletituri care să ofere pe piață diferite produse începând de la preșuri, covoare, coșuri și rogojine. Un astfel de atelier este necesar având în vedere că nu există astfel de produse comercializate iar acest gen de meștesug începe să dispară în această zonă.

În acest sens, un atelier de confecționat covoare este oricând binevenit într-o comunitate rurală, de altfel locul unde ele au început să se confecționeze. În principal covoarele au apărut ca o necesitate în ameliorarea temperaturii unei locuințe. Astazi, această utilitate nu s-a pierdut, ba mai mult la ea se adaugă o valoare decorativă prin folosirea lor în decorul casei, în componența zestrei ca daruri, în amortizarea zgomotelor și nu în ultimul rând în a conferi caminului căldură și intimitate. Utilitate prezentei investiții derivă din faptul că activitatea meșteșugului realizării covoarelor în zona Transilvaniei, și în special în zona apropiata comunei Cojocna, a asigurat o bună desfășurare a activităților comerciale cu referire la faptul că în Transilvania, multe dintre covoare provin din vama plătită de negustorii aflați în trecere prin aceasta zona. De aici și denumirea de covor transilvănean[1] care este folosit ca termen de conveniență pentru a desemna un patrimoniu cultural al covoarelor islamice din secolele XV-XVII, în special de origine otomană, care au fost păstrate în bisericile transilvănene. Astăzi, totalul covoarelor din Transilvania constituie una dintre cele mai mari colecții de covoare anatolice otomane în afara lumii islamice.

Meșteșugul bunicii pleacă și de la necesitatea de a păstra și de a duce mai departe această tradiție de-a lungul timpului, spre deosebire de arta confecţionării de covoare la alte popoare, în Transilvania de producerea lor s-au ocupat numai femeile, bărbaţii luînd parte numai la unele operaţii de pregătire a materiei prime. Însuşi procesul lor de confecţionare era foarte migălos iar tehnica dezvoltată, aceea a țesutului manual, cu țesătura vopsită de coloranți naturali, pe care gospodinele le pregăteau din plante și urmau rețete transmise din generație în generație, prin viu grai, reprezintă valori ce trebuie perpetuate. Pe lângă realizarea de covoare, activitatea atelierului se va concentra și in realizarea de împletituri, mai exact de coșuri și rogojine. Acestea, vin ca și o completare, împletirea fibrelor vegetale, mlajei, sălciei, papurei, fiind o îndeletnicire foarte veche, premergătoare apariţiei ţesutului. Astfel, se propune să reprezinte printre altele o revigorare a meșteșugului realizării de covoare, a împletiturilor, cu scopul de a încuraja spiritul creativ al creației populare, care păstrează formele tradiţionale ca mod de perpetuare a vechilor modele și practici pentru ca ineditul covoarelor produse în sistemul meşteşugului artistic, definitoriu în prezentarea tradițiilor și a obiceiurilor specifice, care durează de secole și sunt păstrate până în prezent.

Într-o gospodărie este mereu nevoie fie de un covor, fie de un ștergător de picioare ori un preș. Mai presus de acestea, rămâne necesitatea reinvierii mestesugului traditional transilvanean de realizare a covoarelor prin tehnica dobandită din generație în generație.

Arta tesutului covoarelor este o arta extrem de veche care a atins apogeul in secolul XVI in Turcia, Persia si Asia Centrala. Covorul era un simbol al statusului social si unul dintre cele mai pretioase obiecte pe care cineva le putea detine. Era oferit generatiilor urmatoare, carora le revenea la randul lor sarcina de avea mare grija de el. Pentru a fi realizat era nevoie de mult timp, de rabdare si de o indemanare incredibila a tesatoarelor. Secolele urmatoare au cunoscut exportul si diversificarea modelelor de covoare in tarile europene ca Franta si Marea Britanie. Pana in anul 1841, cand Erastus Bigelow a inventat masina de tesut industriala, covoarele erau tesute exclusiv de mana. Cei care au stabilit testutul covoarelor inca din anii 2000 idC ca fiind o adevarata industrie au fost triburile nomade din Asia Centrala. Acest lucru se datoreaza cresterii oilor si colectarii lanii, din al carei fir se produceau covoarele. Prin anul 1000 dC tesutul covoarelor a inceput sa patrunda in Europa. Cum rutele de comert dintre Asia si Europa se dezvoltau, din Egipt, Mesopotamia si Persia a fost importat si mestesugul tesutului de covoare. In paralel, in China s-a dezvoltat un stil unic de covoare care nu se regaseste nicaieri in lume la nivelul decoratiilor si al motivelor folosite. Arta tesutului covoarelor a devenit o adevarata arta in China, unde, pentru ca lana era atat de rara, covorul era un obiect cu atat mai pretios, datorita perfectiunii caligrafice a modelelor complicate si gratioase.  Aceste modele nu sunt intamplatoare ci fiecare are un inteles si o simbolistica aparte.  O alta tara foarte importanta pentru tesutul covoarelor a fost si inca mai este Turcia care si-a dezvoltat un stil propriu.

Pe teritoriul României dovezile privind cunoaşterea şi practicarea ţesutului sunt foarte vechi, ceea ce explică, alături de alte împrejurări de ordin istoric, amploarea meşteşugului, începând cu secolul al XVIII-lea. Țesutul covoarelor este una din principalele ramuri ale artei populare. Primele dovezi ale practicării ţesutului în România provin din săpăturile arheologice, unde s-au descoperit, încă din neolitic, fusaiole, greutăţi pentru războiul vertical primitiv de ţesut, fibre sau amprente de ţesături pe vase de ceramică.

Ţesături de factură arhaică, din epoca bronzului, lucrate în războiul vertical cu greutăţi, au fost descoperite la Sucidava – Olt. Trecerea de la războiul de ţesut vertical la cel orizontal, asemănător ca principiu de funcţionare, a marcat o revoluţie în domeniul ţesutului. Fragmentele de ţesături descoperite sunt, de regulă, realizate din cânepă, dar nu lipsesc nici cele de lână, şi chiar gheme cu fire de mătase. Ţinând seama de faptul că oile au fost domesticite iar condiţiile de climă sunt favorabile pe teritoriul României, putem să înţelegem de ce creşterea oilor şi lâna au avut un rol atât de important în practicarea timpurie a ţesutului cu acest material.

Meşteşugul ţesutului s-a practicat vreme îndelungat în gospodăria ţărănească, fiind atât de răspândit, încât Ţara Românească era o adevărată fabrică de ţesut în fiecare casă. În secolul XVIII, din iniţiativa domnitorilor, se înfiinţează ateliere de ţesut. Poziţia geografică a teritoriului României a permis contactul cu civilizaţiile greacă, romană, bizantină, orientală şi occidentală, favorizând schimbul de informaţii culturale, pătrunderea de noutăţi în domeniul tehnicilor de ţesut, al vopsirii şi ornamentării. Se poate afirma că meşteşugul ţesutului covoarelor s-a dezvoltat pe fondul autohton, receptiv la marile curente artistice ale vremii, în context european.

Țesutul covoarelor este una din principalele ramuri ale artei populare iar practicarea îndelungată a ţesutului a contribuit la dobândirea şi transmiterea unei experienţe deosebite în domeniul tehnologiilor respective, al vopsitului cu plante tinctoriale, al ştiinţei combinării motivelor şi culorilor.

Un rol deosebit în mediul de trai al românilor, în ritualuri şi ceremonii, în aprecierea nivelului stării sociale şi economice, a măiestriei familiei le-a aparţinut şi mai continuă să-l joace covoarele manuale. Ele conţin în sine o artă de opinie colectivă, viziuni artistice creatoare selectate de multe generaţii. Ele demonstrează coeziunea creatorilor populari cu mediul naturii înconjurătoare, cu multiple izvoare de inspiraţie. În ţesăturile de tip covor poţi urmări: nivelul dezvoltării tehnicii textilelor populare, influenţa dezvoltării industriei ţesăturilor, relaţiilor comerciale şi interferenţelor etnoculturale cu etniile vecine, felul de adaptare a unor elemente din arta greacă, romanică, europeană, orientală, slavă. Arta covoarelor românești s-a modificat permanent, selectîndu-se pe parcurs de secole motive ornamentale, compoziţii şi gamă cromatică particulară. Casa tradiţională românească neapărat e împodobită cu covoare: pe perete, paturi, pe podea. Această tradiţie de a folosi covoare la împodobirea locuinţei a fost tipică pentru români din adîncul secolelor şi a rămas pînă în prezent. Așadar meșteșugul realizării covoarelor este astfel foarte vechi în Transilvania, unde era făcut cu mult talent şi gust artistic, fiindcă tot ce se făcea – se făcea pentru sine şi se păstra în casă, servind drept marcă de avuţie şi prestigiu al familiei. Pe fondul prezenței în zona Transilvaniei a materiei prime precum a lânii, a cânepii, a foilor de porumb, necesare pentru realizarea preșurilor, a rogojinelor, a covoarelor și a coșurilor împletite, meșteșugul a cunoscut o bună dezvoltare a activităților productive.

Procesul activ de consolidare a trăsăturilor artistice şi procedeelor tehnice specifice pentru tehnica meșteșugului covorului este justificat și de faptul că prin această activitate se determină procesul de salvarea a unei tradiții atât de răspândită cândva la români, și nu numai, și a interferențelor înregistrate în decursul istoriei și ar însemna rememorarea și poate chiar reactivarea unor obiceiuri legate de această meserie.

Trecerea timpului a însemnat evolutia umanitatii, dar si evolutia tehnicilor folosite pentru crearea covoarelor si a materialelor. Astăzi, preferăm să cumpărăm covoare direct din magazine, dar acestea sunt realizate în mod industrial și din păcate nu mai poartă amprenta, creația și măiestria unei persoane. AGAPE BDGAL SRL își propune să realizeze produse autentice, tradiționale realizate folosind tehnica traditionala, cu un design ce va valorifica etnicitatea zonei. La bază va sta tehnica meșteșugărească de țesut a covoarelor și de realizare a coșurilor și rogojinelor, transmisă din generație în generație în cazul de față. Astfel, despre administratorul societății AGAPE BDGAL SRL  putem afirma ca este moștenitorul acestui meșteșug, fiind o activitate cu tradiție în familia sa. Prin prezentul proiect se intenționează promovarea meșteșugului de prelucrare de țesut a covoarelor și de realizare a diferitelor produse din împletituri și dezvoltarea activităților tradiționale.

Fluxul tehnologic al produselor care se vor comercializa va avea în vedere păstrarea specificului tradițional. Tehnicile folosite în procesul de prelucrare meșteșugărească a țesutului  și împletitului vor include următoarele faze:

Meșteșugul țesutului covoarelor și preșurilor.

Firele de lână trec printr-un război de țesut. Procedura se realizează manual, iar covoarele în final ies în două nivele (sistem de oglindă) ca apoi să fie tăiate, primind aceleași desene. Designul sau desenele covoarelor va ține exclusiv de valorificarea etnicității zonei.

Finisarea procesului de fabricare a covoarelor. Urmează astfel momentul în care covoarele deja țesute sunt prelucrate și tăiate. În această ultimă etapă covoarele trec printr-un proces tehnologic complex în cadrul căruia se nivelează suprafața. Reprezintă totodată momentul în care covorului si se redă forma, au loc câteva etape de tunsoare și curățire, plus repansarea și înlăturarea defectelor, procedura realizată în totalitate manual. In aceasta faza a productiei se va utiliza razboiul de tesut.

Dupa aceasta procedura urmeaza surfilarea marginilor cu ajutorul masinii de cusut, respectiv aplicarea unor elemente decorative prin brodare.

Meșteșugul împletiturilor coșurilor, rogojinelor.

Colectarea materiei prime se face manual, direct din câmp ori mecanic cu ajutorul combinelor. La colectarea manuală, odată cu desfacerea ştiuletelui, se separă şi foile de porumb. Cele mai indicate pentru împletituri sunt foile interioare ce îmbracă ştiuletele de porumb de culoare alb-crem, fine, subţiri, elastice şi fără pete. După recoltarea, selecţionarea şi uscarea pănuşilor se va depozita la loc uscat pentru păstrare într-un şopron bine aerisit. Ele pot fi imediat folosite după ce în prealabil au fost despicate în 2-3 sau mai multe făşii, în funcţie de lăţimea lor. Se va ţine cont că pănuşile nu se răsucesc cu mult timp înainte de împletire, deoarece se desfac devenind improprii pentru folosirea ulterioară. Pănuşile se umezesc în apă călduţă  timp de 2-3 ore. După umezire foile de porumb se lasă să se zvânte  timp de 15-20 min. după care se răsucesc fâşie cu fâşie pentru obţinerea firului de urzeală şi de  bătătură. Făşiile de porumb se  răsucesc spre stânga, iar împletitura se execută spre dreapta.

Pentru confecţionarea împletiturilor se folosesc mai multe procedee „cosiţă”  împletită din 3 fire, unirea şi răsucirea firelor, metoda decorativ-ajurată, metoda legării nodurilor. Prin aceste procedee manual se pot confecţiona diferite modele de coşuri, rogojine, sacoşe, pălării, ştergătoare, suportur. Împletitul se realizează doar manual, fără unelte sofisticate sau maşini. Procesele tehnologice descrise mai sus se adaptează în funcție de produsul dorit (covoare 150 cm x 70 cm, preșuri având următoarele dimensiuni: 300 cm x 70 cm, 500 cm x 70 cm, coșuri impletite, rogojine - ștergătoare de picioare având 35 x 60 cm ca dimensiune, etc.).

Menționăm că conform celor descrise mai sus, se păstrează specificul execuţiei manuale şi artizanat, fluxul tehnologic presupun un număr mai mare de operaţii executate manual în practicarea lor si are ca scop promovarea mesteşugurilor și a produselor cu specific tradiţional.